Vreau să fiu mare

-Eu când o să fiu mare am să mă fac pilot de curse...
-Ba nu, eu când am să fiu mare voi fi conducâtor de tren...
-Iar eu căpitan pe vapor...

Câte şi mai câte visuri şi idealuri nu am auzit, câte nu am trăit când eram mici, chiar şi numai pentru o zi... în lumea noastră puteam ajunge oriunde, puteam deveni orice, fără a suporta zilnic critica egoistă a celor din jur şi fără a băga de seamă neregulile lumii în care tocmai ne făceam intrarea. Puteam străbate oceane, puteam călătorii prin tot universul, puteam chiar zi de zi să facem mereu altceva, să schimbăm lumea, într-un cuvânt: să visăm. Timpul a trecut însă, la fel şi copilăria, la fel şi libertatea...

-Unde vrei să mergi la facultate?
-La Ştiinţe Economice.
-Îţi place economia? Vrei să ajungi mare economist, broker, manager?
-Nu, dar aşa vor părinţii mei. Nici măcar nu-mi plac calculele...

-Tu, ce facultate vrei să urmezi?
-Inginerie Chimică.
-Eşti bun la chimie? Ce poţi să ieşi de acolo?
-Habar n-am. Se intră pe bază de dosar, iar mediile mele nu sunt tocmai bune, acolo am şanse măcar...

Dar tu?...tu? ... ce vrei să ajungi, unde vrei să mergi?......cine eşti?

La câte întrebări de genul acesta nu suntem supuşi în fiecare zi şi câte răspunsuri ezitante, mincinoase nu suntem obligaţi să formulăm zilnic. Vârsta adolescenţei este perioada din viaţă în care pe cât de multe vor toţi de la tine, pe atât de puţine poţi să le oferi. S-ar presupune că este vârsta la care ne maturizăm, vârsta la care putem deja să luăm decizii pentru noi şi pentru viitorul nostru. Adevărul (dureros) este că cei mai mulţi dintre noi nu au habar, de cele mai multe ori chiar până în momentul în care termină liceul şi după, ce vor să facă în viaţă. De aceea îi lăsăm pe părinţi să decidă în locul nostru, este mai uşor aşa. De aceea alegem varianta cea mai uşoară şi zicem "las' că oi vedea eu mai încolo ce fac". De aceea vom ajunge roboţi ai societăţii, legaţi 10 ore pe zi de un birou insuficient iluminat, cu un salariu mediocru şi cu o viaţă mizeră.
Dacă există vreun moment în viaţă în care trebuie să luăm o decizie pentru noi, singuri, fără să ascultăm de nimeni şi fără să ezităm, acum este acel moment. Momentul în care trebuie să gândeşti cu inima şi nu cu creierul. Îţi place să desenezi, du-te la Arte. Îţi place istoria, filosofia, nu mai sta pe gânduri. Vrei să devii actor, îţi place să imiţi personaje, poate eşti bun la aşa ceva, teatrul te aşteaptă. De ce să devii un om urât când atâta frumuseţe se ascunde în spatele unei decizii atât de importante? Fii spontan, fii nebun, fă ce-ţi place. Întoarce-te în timp cu 10 ani şi adu-ţi aminte de aspiraţiile pe cât de puerile, pe atât de sincere ale unui copil ce-ţi purta numele. Poate acum este timpul să devii cel ce ţi-ai dorit mereu să fii. Şi acum, ce vrei să te faci când vei fi mare?