"Renegarea sentimentului" (Redefinirea eului, partea VIII)

"Pe măsură ce nopţile se lungeau şi dorinţele cele mai ascunse ale trupului se dezlănţuiau, zilele se scurtau, iar sufletul devenea din ce în ce mai neglijat, raţiunea din ce în ce mai împinsă spre adâncurile din care izvora cu alte ocazii atât de pătimaşă...clipele petrecute alături de Lore, căci acum îmi permiteam să o alint astfel, nu puteau fi egalate prin nimic, iar cu cât petreceam mai mult timp alături de ea, cu atât mă simţeam mai puternic şi mă întrebam cum de am permis de-a lungul anilor aşa ceva, cum de le-am permis lor să mă trateze ca pe un gunoi când eu valorez mult mai mult decât mi se oferă! Ascunderea în spatele cărţilor lipsite de viaţă, ori sens, ori emoţie nu a făcut decât să îmi întărească acum convingerile despre naivitatea mea din trecut. Este ca şi cum m-aş fi trezit dintr-un lung vis amăgitor, cu puteri noi şi gata să înfrunt toate răutăţile lumii, toate doar...pentru fata pe care o iubesc. Restul...nu mai contează acum. Şcoala nu mai este de mult o prioritate, căci nu aş mai vedea rostul anticipării ori pregătirii zilei de mâine când tot ce poţi obţine, tot ce este mai bun ţi se oferă azi, acum! Într-un mod oarecum ciudat, prietenii au început să mi se înmulţească, şi de când sunt cu Lore au început să mă asalteze cu invitaţii în oraş, cluburi, localuri. Poate au intenţii curate, poate doar se folosesc de mine...proştii! Când eu sunt de fapt cel care urmăreşte ceva...răzbunarea pentru tot ce am suferit în timp. Poate îmi voi face timp şi de ei, dar nu acum. Să observe şi să înveţe până atunci! Colegii nu mai există pentru mine decât ca obiecte de amuzament, părinţii doar pentru acoperişul pe care mi-l oferă deasupra capului şi banii de cheltuială. Loredana este singura care mai contează, căci restul...nici nu merită atenţie...
Primele raze ale soarelui îşi fac din nou apariţia în camera mea, trecând direct prin geamul destructibil şi oprindu-se doar la ridicarea pleoapelor grele pentru a face loc peisajului ce se contura în jurul meu. Aceiaşi rutină din fiecare dimineaţă mă aşteaptă, aceleaşi cărţi scârbite de viteza nepăsătoare cu care sunt alungate în şi dinspre ghiozdan, acelaşi drum obositor spre şcoală. Doar Loredana mă aşteaptă cu zâmbetul pe buze în clasă, iar eu îi răsplătesc bunăvoinţa printr-un sărut. -Bogdane, auzi, hai un pic să discutăm ceva... -Vino tu dacă vrei, n-am timp acuma. -Bine, fie...auzi, vrem să mergem diseară în club. Nu ai vrea să vii şi tu, cu Loredana bineînţeles? -Nu. Am alte planuri... Bineînţeles că ar fi chemat-o numai pe ea dacă ar fi putut, nenorociţii, dar am eu grijă de intenţiile lor indiscutabile. Chiar şi în timpul orei îi aud comunicând în spate, mai mult ca sigur despre mine şi despre aşa-zisul meu egoism. Colega mea îmi şopteşte că ar fi OK din partea ei să mergem, în caz că refuzasem vizavi de părerea ei neexprimată. Ciudat, nici măcar nu mă gândisem să o întreb şi pe ea...dar asta nu schimbă cu nimic decizia. Pauză după pauză îi puteam auzi cum îşi vorbeau între ei şi cum punea diverse planuri la cale, doar de ar putea-o convinge şi pe Lore să meargă. -V-am spus că nu mergem şi gata! -Hai măh, ce te costă?! Poate ea vrea să meargă...Instantaneu mă reped la gâtul lui Cristi şi îl prind de marginile cămăşii -Auzi băi băiete, tu nu cumva erai cu Sînziana? Sau o fată e prea puţin pentru tine?! -Dă-mi drumul...ce naiba e cu tine? Tu nu erai aşa...şi dacă tot eşti interesat, nu! Nu mai sunt cu ea! Ei, ia te uită cum se mai schimbă lumea. Azi iubire mare, mâine despărţire, poimâine alt prost şi tot aşa. Nimeni nu suferă, nimeni nu plânge, toţi iau parte la acest imens joc de scenă, după care trec la actul următor. Actori mult mai buni decât aş fi putut eu recunoaşte, trebuie să fiu sincer de data aceasta cu mine. Mi se pare intrigantă şi totodată atrăgătoare această viaţă de albină, să-i spun aşa, flori peste flori şi fiori peste fiori. Oare cum ar fi...gândurile-mi sunt întrerupte de sunetul ce marchează sfârşitul orelor din această zi. Trece timpul şi eu nici măcar nu apuc să mai duc gânduri simple la bun sfârşit. Presupun că va fi vreme şi pentru asta. O iau în faţă şi îi transmit Loredanei că o aştept la ieşire, întrucât reuşise de această dată să mă enerveze la culme Cristi şi aveam altceva în gând înainte să o apuc spre casă...dar o mână este surpinsă pe umărul meu în dreptul băii de fete şi sunt tras cu brutalitate înăuntru. Împins spre zid şi trezindu-mă dintr-o dată cu apăsarea unui alt trup peste al meu, Sînziana ţine să mă atenţioneze să nu fac gălăgie. -Lasă-l în pace, ştiu şi eu că e prost, dar nu merită! Tocmai de aceea m-am şi despărţit de el dar te rog, lasă-l în pace! Pe cât era de rea în sinea ei fata aceasta, pe atât era de atrăgătoare din punct de vedere fizic şi parcă cerea mereu mai mult. -Şi de ce nu mă laşi să-i dau o învăţătură de minte? Pentru că...nu apucă să-şi termine propoziţia când buzele aprinse i se făcură simţite peste ale mele, însetate parcă de puţină simpatie trupească. Aş minţi dacă aş spune că nu îmi place, pentru că îi răspund flămând la sărut. Respiraţia agitată a Sînzianei peste faţa mea senină este întreruptă un moment de prezenţa unui corp străin în baia de fete, marcându-şi prezenţa printr-un suspin. Gândurile noastre în acel moment mai avură timp doar de un ultim efort în priviri: Lore..."