Dreptul la sentiment (II)

Cristi stătea în spatele geamului şi privea oarecum neliniştit trecătorii de pe stradă; era ora 8 şi încă avea dubii dacă ar trebui sau nu să ia în considerare propunerea Marei de a-i însoţi, pe ea alături de Adela şi...Daniel. De ce îl chemau acum? De ce pe el? De ce în club? Prea multe întrebări îşi făceau loc în capul său, prea aglomerat de gânduri pentru a găsi răspunsurile necesare. Oricum nu făcea parte din grupul lor şi în plus, nu-şi permitea ieşirea într-un club atât de scump şi exclusivist, Dumars sau cum se numea el. Dar poate nu ar fi fost rău să meargă. La urma urmei, venea şi Daniel...
-Ar trebui să mă pregătesc. Nici nu ştiu cu ce să mă îmbrac...sper să ajung în timp util la Romană...
În cele din urmă părăsi garsoniera. La fel ca în orice sfârşit de săptămână, Bucureştiul era aglomerat, iar el cu greu îşi făcea loc printre zecile, chiar sutele de tineri grăbiţi să prindă un loc prin diversele localuri de noapte ale capitalei. Dar oare cum avea să se comporte în prezenţa lor? Mai presus, dacă nu îi ajungeau banii pentru opţiunile lor? Prea multe întrebări nu avu timp să îşi pună, pentru că ajunse în cele din urmă la locul de întâlnire. 8.45 şi deja se gândise că pierdu prea mult timp pe drum, el locuind în partea de sud.
"Haideţi oameni buni, aţi zis 8.45, aici sunt!"
8.45...9...9.30...10 şi nu îşi făcu nimeni apariţia. "Ştiam eu că ceva nu e bine"
-Cristi, Cristi! Ce faci aici singur, la ora asta?
-Servus Iulia! Uite, aşteptam pe cineva, dar... se pare că am fost tras pe sfoară. Probabil că mă voi întoarce acasă...
-Hey, ce să faci acasă? E sâmbătă seara! Uită de fraieri, vii cu mine!
-Unde?
-Club Dumars. Trebuie să mă întâlnesc cu o prietenă şi dupaia...
-Scuză-mă, unde ai spus?
-Dumars! E în Regie...nu contează, trebuie doar să îmi dea ceva, nu stăm. Dupaia...ne putem plimba, dacă vrei, sau dacă ai altceva în minte...
-Ăăă, nu ştiu dacă ar trebui...
-Off, haide, nu stăm mult.
-Bine...
Nu dură foarte mult până ajunseră pe strada unde se afla respectiva locaţie şi inima lui deja începu să bată din ce în ce mai tare. Ce avea să facă dacă dădea ochi în ochi cu aşa zişii lui "prieteni"?
-OK, eu mă duc să vorbesc cu prietena mea. Mă aştepţi la intrare?
-Sigur...
Iulia nu arăta rău deloc, iar unii colegi chiar îi spuseseră că în ultimul timp i-ar face ochi dulci. El însă nici nu putea concepe aşa ceva, nu mai avusese experienţe de acest gen cu o fată, nu ştia ce e de făcut. Da, era frumoasă, dar pentru unul ca el...oricum, ar fi vrut să-l vadă pe Dani, deşi încă nu-i era foarte clar de ce anume.
În timp ce se gândea la aceste aspecte, Cristi aştepta înăuntru când deodată îl văzu pe Daniel la o masă. Ar fi vrut să rămână neobservat, dar acesta din urmă îi făcu un semn cu mâna. Nu ştia ce să facă, nu răspunse la salut, era emoţionat şi nervos în acelaşi timp, din motive încă necunoscute lui. Nu zăbovi şi ieşise afară, unde rămase pe gânduri. O mână îl prinse de umăr, parcă trezindu-l dintr-un vis adânc...
-Ce faci, ai spus că mă aştepţi!
-Da, scuză-mă, am uitat...
-Ei, mergem altundeva? Sau...
-Nu, cred că ar fi mai bine să te duci acasă, probabil am să fac şi eu la fel.
-Păi nu ai spus că ne mai plimbăm? Sau putem rămâne aici dacă vrei.
-Nu, cel mai bine ar fi să pleci.
-Bine...mă conduci?
-Îmi pare rău, dar...trebuie să ajung undeva. Poţi să iei un taxi.
-Bine atunci...poate ne vedem mâine.
-Da, da, sigur...pa!
Nu mai aşteptă un răspuns şi trecu strada. Nu era nici el sigur de ce dorise să scape atât de repede de Iulia. Mulţi ar fi putut considera ceea ce făcuse el nu numai un gest de nesimţire, dar şi de pură prostie. Ceea ce până la urmă şi era. Se aşeză pe o bancă de cealaltă parte a drumului, lăsându-şi gândurile să zboare...

-Ce faci aici?...
I se păru că auzi o întrebare...
-Uite, ştiu că probabil te-ai supărat pentru faza de mai devreme. Ele au hotărât alt punct de întâlnire şi chiar nu am avut ce face...
Era Dani...
-Las-o baltă. Am avut încredere în tine şi poate nu ar fi trebuit.
-Hey, nu fi aşa...nu lăsa lumea să ne judece şi nu te lăsa nici tu influenţat de ce zic alţii...
Simţi o căldură pe obrazul stâng...
-Ţi-am mai zis, ele nu contează pentru mine. Nici ele, nici altcineva...
Nu mai ştia ce să creadă. O parte din el era fericită, alta tristă, vroia să mai stea, dar trebuia să plece. Era ora 12...