Tot timpul mă trezesc sucindu-mi gâtul pe stradă, prin şcoală, la tv sau în parc după vreo sclipitoare frumuseţe ce nici măcar nu bagă de seamă admiraţia unuia ca mine pentru darul pe care-l poartă. Măcar odată de-aş fi avut şi eu parte de un zâmbet inocent venind din partea unei prezenţe feminine şi nu aş mai fi cerut altceva. În schimb stau pe canapea cu ochii ţintiţi spre chipul hidos ce mă priveşte din oglindă şi mă întreb (retoric poate): Eu de ce n-am avut niciodată o prietenă? De ce îi văd mereu pe alţii cu o altă mână într-a lor, păşind pe stradă ca şi cum ar fi ajuns subit la mântuire? De ce, de ce, de ce...? Niciodată nu am avut prea multă consideraţie pentru felul în care arăt, pentru modul în care mă comport, mănânc, zâmbesc, râd. Întotdeauna mi s-a spus să am mai multă încredere în mine, în propriile forţe şi atuuri, însă mereu am presupus că şi acestea vor veni cu timpul. Timpul a venit şi a trecut, calităţile se lasă aşteptate. Acum, mai mult ca niciodată, mă simt... urât! Da, urât, pentru că frumos nu sunt cu siguranţă. Niciodată nu am avut prea mulţi prieteni, niciodată nu am primit invitaţii în oraş, sau în nuştiu ce local, sau în mai ştiu eu ce club. Aş fi vrut, dar nu! Dar probabil că oricum aş fi fost nevoit să refuz de frica consecinţelor expunerii îndelungate în faţa unei societăţi neiertătoare. După cum am mai spus, stau pe canapea şi privesc în oglindă. Privesc în jos, privesc în sus, stânga, dreapta, nimic. Niciun semn care să scoată la iveală o mică bijuterie fizică, un mic atu facial sau vreun semn distinctiv care ar putea fi asociat cu termenul de "frumos". Ce cuvânt urât până la urmă...Poate că acesta mi-e destinul. Fiecare dintre noi are un destin şi poate că soarta a decis să fie crudă cu mine. Să nu am norocul de a simţi vreodată atingerea unei fete, sărutarea ei fierbinte sau vibraţia tremurândă a trupului ei virgin. Aoleu cât de departe îmi zboară mintea... măcar ea are posibilitatea de a-şi trăi dorinţele cele mai ascunse. Eu sunt condamnat să stau închis în casă şi să privesc la alţii cum îşi transpun rezultatele activităţii neuronale în fapte, nu gânduri. Până la urmă m-am obişnuit cu ideea că sunt urât şi nu este doar o chestiune de încredere în sine. Doar dacă aş reuşi să scap de îngrozitoarea privire ce mă urmăreşte constant din oglindă...urâtule!
duminică, 10 august 2008
Urâtule
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
6 comentarii:
Da, ţi s-a spus să ai mai multă încredere în tine, ţi s-a spus că tu îţi construieşti nu numai viaţa, ci şi felul în care te văd ceilalţi oameni. Mi s-a spus şi mie asta, deci nu eşti singurul. Dar nu înţeleg de ce trebuie să insişti pe aspectul fizic. Mai ales tu. Poate alţii, care poate nu au capacitatea de a se gândi la anumite subiecte, se preocupă încontinuu de aspectul fizic. Am văzut şi simţit şi eu toate frustrările pe care le-ai prezentat aici, dar mi-am dat seama că n-au absolut nici un rost. Poate doar să te coboare şi mai mult în proprii ochi. Acum stau şi mă întreb cu ce o să te ajute tot ce-am scris eu aici. Poate singura sugestie pe care ţi-o pot da e să te laşi purtat de simţuri, gânduri, tot, să-ţi găseşti o ocupaţie sau să încerci să faci tot ce ai crezut toată viaţa că poate fi făcut doar alături de alţi oameni, fără să încerci să-i cauţi pe acei "alţi oameni". O să vezi cum vin cu toţii, trebuie doar să ai răbdare şi un vis. Da, aşa e cel mai bine. Încearcă să-ţi găseşti un vis şi apoi să-l urmezi. Şi la sfârşitul visului poate ne vedem şi-mi spui şi mie ce-a ieşit (pentru că, în acelaşi timp, îmi voi căuta şi eu un vis şi-l voi urma). Sau, cine ştie, poate ne vedem prin Cluj, la admitere, la anul :)
:) Incep commentul asta cu un zambet, un zambet empatic. Precum spunea Andreea, cred ca toti ne-am aflat in fata unei asemenea situatii si poate inca ne impiedicam de ea si ne simtim prinsi intre lumea noastra si cea exterioara. Cu siguranta o sa ai impresia ca vreau sa te flatez, insa un om care creeaza ceea ce am vazut eu pe blogul asta, nu poate fi decat un om frumos;un om cu frangeri interioare, un om caruia ii lipseste grosolania, tupeul care se ascunde mai nou sub denumirea de "sociabilitate", un om sensibil, bogat spiritual. Cum poate persoana descrisa mai sus sa se caracterizeze prin uratenie?!? E dificil, insa incearca sa treci peste prejudecata frumosului estetic-e adevarat ca la varsta noastra se pune accent pe asta ingrozitor de mult, dar, in viziunea mea, si nu numai, omul conteaza, in intregimea lui, in minunatia fiintei lui.
Ciudat e ca nu ti-am observat timiditatea sau vreun soi de timorare; mi-ai parut un tip absolut ok, in elementul lui-in concluzie, cred ca a fi tu insuti, a nu-ti fi rusine sa fii asa cum simti, este cea mai buna solutie (ia-o ca pe un sfat din partea unei persoane care se lupta zilnic cu astfel de probleme si care a invatat ca increderea celorlalti vine din viziunea pe care o ai asupra propriei persoane) Mi-a parut bine sa te cunosc, chiar daca pe parcursul celor 2 saptamani nu am prea avut ocazia sa fiu eu insami...te astept la cluj:)
:) Trebuie să recunosc, deşi nu obişnuiesc să las comentarii pe propriul meu blog, de data aceasta situaţia o cere. Fiecare articol recitit şi fiecare comentariu lăsat îmi răpeşte câte un zâmbet şi totodată aprecierea mea pentru cei care îşi fac timp să-mi citească nebuniile. Însă trebuie înţeles că articolele scrise de mine nu sunt nici pe departe subiective (decât în aparenţă), nici în acesta, nici în altele nefiind vorba despre mine (ca persoană, caracter, fizic etc.). Eu încerc să surprind cât mai multe situaţii de viaţă cu putinţă, cât mai multe caractere şi să mă transpun în pielea personajelor. Faptul că mai sunt şi confundat cu acestea nu poate decât să mă bucure într-un fel. Scopul fiecărui articol este să stârnească emoţia prin sentimentele şi de ce nu, învăţăturile transmise... concluzie - citiţi articolele şi referiţi-vă ulterior la personajul creat. El are nevoie de ajutorul sau dispreţul celor din jur, în funcţie de situaţie, nu eu:)
Hmmm...mda...ma temeam sa nu fi cazut in capcana asta...poate si pentru ca, de obicei, blogurile contin ganduri si marturisiri personale. E eroarea in care toti cadem atunci cand confundam eul liric sau caracterul subiectiv al unei opere, cu autorul :) dar, stim, de asemenea, ca autorul nu poate construi ceva cu care nu se identifica macar partial(precum ai sustinut si tu ca te transpui in pielea personajelor-foarte bun mod de a invata cum sa-i percepi pe ceilalti)...oricum, creatiile au o nota de originalitate...keep up with the good work!
Nu pot fi decat de acord cu ce au spus ceilalti. Totusi, daca era in intregime vorba despre o simpla situatie pe care vrei sa o surprinzi in cateva randuri, cred ca foloseai povestirea la persoana a 3-a. Cateva aspecte,nu stiu cate,cred ca te caracterizeaza. Pentru ca nu poti scrie asa ceva din imaginatie. Am incercat si eu si textele ce descriu situatii prin care nu am trecut eu insami nu au nici o valoare,nici ca alcatuire, nici ca subiect. Oricum,iti laud initiativa de a transpune in cuvinte ceea ce toti am trait mai mult sau mai putin. Si...daca te ajuta la ceva...life built on beauty,soon as beauty ends.
hmm ,ma bucur ca ai revenit cu adevarat acum .dar un pic cam pesimist .dupa cum zicea cineva inaintea mea ,cred ca frumusetea sufletului poate eclipsa orice fel de urma de "urat" ..pentru ca numai un om frumos poate crea texte asa speciale .poate nu sunt chiar eu persoana potrivita care sa-ti zica sa ai incredere in tine ..dar chiar e important si aspectul asta .o zi cu zambet iti doresc .
Trimiteți un comentariu