Culorile limbajului

-Mai dă-o măh-n **** mea de treabă...
-Ce ***** ***** tot vorbeşte ăla acolo?!...
-Taci ***** din gură...
şi exemplele pot continua...

Hopa, nu ar fi trebuit să zic asta. Dar totuşi am făcut-o. Şi nu sunt singurul care zilnic foloseşte poate de zeci de ori expresii atât de "colorate", încât până şi mama s-ar mira să ştie că a crescut un astfel de monstru. Unde sunt acei copii care cereau voie să iasă afară pentru a se juca cu prietenii? Unde sunt acei copii care mulţumeau politicos după fiecare masă, care spuneau "noapte bună" şi "sărut mâna" fiecărei persoane străine întâlnite? Îmi pare rău, dar nu-i cunosc...undeva pe drum am pierdut ceva. La un moment dat ne-am oprit şi am luat-o pe o scurtătura care nu a mai revenit niciodată la drumul principal. Acum am crescut cât alţii în zeci de ani şi suntem în stare să susţinem asta prin comportament..oare?...
Ca reprezentant al generaţiei de adolescenţi din care fac parte, pe zi ce trece simt o jenă tot mai mică faţă de aceste magice cuvinte, aceste expresii ale culturii urbane laice. Nu sunt singurul care foloseşte aceste cuvinte, nu sunt nici primul, nici ultimul, aşa că de ce mi-ar păsa? Reprezentant de seamă al limitării gândirii adolescentine până la mai puţin de lungimea acestui articol, poate ar trebui să mă opresc pentru o clipă şi să mă întreb ce rol are curcubeul născut din corzile noastre vocale, prin ce ne înfrumuseţează el viaţa? Prin nimic! Nu alungă nicio ploaie, nu aduce niciun soare...dar totuşi face cinste Academiei. Mă întrebam mai devreme de ce sunt special, dar acum mă întreb oare sunt special, dacă prin tot ce fac mă identific cu restul turmei? Constat singur că am ajuns la un paradox. Dar să nu uit vârsta pe care o cinstesc, bineînţeles că sunt în stare să fac o diferenţă, nimic nu este imposibil pentru mine. Dar în privinţa aceasta, încep să am dubii. Primele îndoieli...Tot ce pot să fac este să încerc să-mi limitez limbajul, nu să-l înlocuiesc. Şi asta este marea problemă cu adulţii, ei încearcă să ne schimbe total modul de a vorbi, lucru ce nu este posibil, nu acum şi nu aşa. Cu timpul poate ne vom schimba, poate ne vom adapta la noi nevoi ale unei societăţi în permanentă mişcare, poate...Dar acum nu mai este nimic de făcut. Nu aţi fost în stare să ne protejaţi cât am fost mici, nu începeţi acum. Nu vă vom permite!

-Cristi, hai măh odată, ne aşteaptă proasta aia!
-Nu-i spune aşa, nu uita cine te-a ajutat la lucrare.
-Dă-o-n ***** *****
-Şhhh...