"De ce?" (Redefinirea eului, partea I)

"Ce e în neregulă cu mine? De la o vreme prietenii nu îmi mai vorbesc atât de des. Nici înainte nu au făcut-o, să fiu sincer. Dar stai...eu nu am mulţi prieteni. Profesorii se iau de mine că nu sunt activ la clasă...dar nu îmi place să ies în evidenţă. Cum aţi spune voi, nu vreau să fac valuri. În pauze, mă plimb singur prin imensa curte a şcolii şi observ, cu destulă stupoare, că nimeni nu mă abordează. -Ce mai faci? -Te-ai pregătit la materia nenorocitului ăluia de Ionescu? -Ieşi azi în oraş?...să ştii că mi-ar plăcea dacă m-ar întreba Ionel, sau Alex, sau chiar Cristi indiferent ce, chiar şi numai să-mi transmită o urare de neam pentru că i-am dat în gât la ora de mate, când m-a întrebat profesoara unde sunt respectivii. Încerc să înţeleg de ce mă evită toţi şi nu reuşesc. Până şi zâmbetul Adinei, care trecea nestingherit direct prin mine şi se îndrepta tocmai în colţul clasei spre Radu l-am observat, dar ea nici nu s-a deranjat să-şi ridice privirea spre flacăra din ochii mei sfăşiaţi de întrebări existenţiale. Se pare că notele mele, deşi mari, nu reuşesc să câştige simpatia nimănui. Nu mai contează acum...ajuns din nou acasă, în faţa aceluiaşi plafonat LCD, îmi verific căsuţa de mesaje, nimic nou, ard de dorinţa citirii unui mesaj cât de nesemnificativ...dar nimic. Mă apuc să-mi fac temele, şi constat că sună telefonul. Plictisit, dar grăbit să revin la croirea drumului spre un viitor strălucit, ridic receptorul şi aud vocea lui Radu, care mă invită la un suc. Va fi şi Adina acolo. Sfinte Dumnezeule, ce lupte grele se dau în conştinţa mea, pe parcursul a câteva secunde, timp în care respiraţia nu îmi mai permite decât un sec "ăăă...". Dar am ales calea corectă pentru strălucitul meu viitor, voi râmăne să-mi termin temele. Regret nespus, dar ştiu ce e mai bine pentru mine. Spre seară, aud ţipete şi râsete afară, şi ies pe geam pentru a vedea ce se petrece. Radu, la braţ cu Adina, alături de Oana, Cristina, Adi şi Cristi se întorc din oraş. Aş fi putut fi şi eu printre ei. Şi atunci observ cum buzele tremurânde ale lui Radu le ating, pentru o clipă ce va rămâne, acum, în eternitate, pe cele timide, dar roşii şi ţipând de dorinţă ale Adinei...închid geamul! Puteam fi eu acela să-i fi oferit pentru o secundă fetei istoria întregii mele existenţe prin intermediul unei răsuflări. Trist şi neîmpăcat nici măcar cu ideea relaxării pe birou a unui caiet de teme în care cerneala îşi trăieşte ultimele clipe înainte de a deveni cuvânt, mă schimb de hainele-mi tăcute şi mă afund sub plapuma obeză, cu ochii scăpând continuu stropi de nefericire şi reflectând la o singură întrebare...De ce?"