Părinţii sau prietenii?

-Haide Maria, ai promis că vii cu noi seara asta în club! Ce s-a întâmplat?
-Nu mă lasă ai mei.
-Cum adică nu te lasă? Ce vrei să spui cu asta? Convinge-i, spune-le ceva, orice...ai promis că vii!
-Păi şi ce ai vrea să fac?! Spune-le lor, "nu, este o oră târzie, sunt atâţia golani care umblă pe străzi, este periculos bla bla"
-Îţi spun eu ce să faci: le vei transmite că rămâi peste noapte la mine, să mai lucrăm la proiectul acela pentru franceză! Trebuie să te lase...şi ştiu că nu vrei să ratezi clubul noaptea aceasta..
-Bine, fie...aşa voi face...

Cât de des întâlnim scenariul acesta, sincer, în viaţa de zi cu zi? Aş putea spune că aproape în fiecare zi ne izbim de câte un bine-conturat "NU" din partea bătrânilor noştri, lucru care bineînţeles ne scoate din minţi adeseori. Ei bine, dacă stăm puţin şi gândim problema din perspectiva lor, s-ar putea chiar să-i înţelegem pe de o parte. Câte pericole nu ne pândesc peste tot? Câte decizii greşite am putea lua în fiecare moment, decizii cu efecte necunoscute? Câte greşeli nu am putea evita doar dacă am asculta şi noi o dată sfaturile unor oameni trecuţi prin viaţă? Poate vor să ne controleze viaţa, poate vor doar să ne protejeze în continuare, cum au făcut-o şi până acum sau poate vor doar să se regăsească în comportamentul nostru pe acei "ei" care ar fi putut exista odată. Dar acum să privim problema şi din perspectiva noastră, a adolescenţilor independenţi, capabili să-şi poarte şi singuri de grijă. Părinţii noştrii nu au avut şi ei odată vârsta noastră? Nu au făcut şi ei greşeli pe care mai apoi le-au regretat? Nu au fost şi ei odată...independenţi? (îmi place acest termen) Iar acum, parcă vor cu tot dinadinsul să ne umilească în faţa prietenilor, să dea impresia unor dictatori care ştiu mai bine ce trebuie făcut pentru poporul de sub conducerea lor. Bineînţeles că nu putem sta de vorbă cu ei, nu ne înţeleg, dar nici nu putem sta deoparte, acceptând fără să clipim deciziile lor previzibile. Aşadar, ce vom alege? Părinţii sau prietenii?

Răspunsul e unul pe cât de simplu, pe atât de complicat. Nu este vorba aici de nicio alegere! Aşadar nu suntem obligaţi să facem un pas pe care l-am regreta, în orice direcţie am lua-o. Trebuie doar să ştim cum să-i împăcăm pe părinţi, dar şi pe ai noştri dragi prieteni în acelaşi timp. "Da mamă, de acord, te voi ajuta sâmbătă să faci curat dacă mă laşi azi în oraş", "Sigur tată, mergem vineri să lucrăm la atelier amândoi dacă mă laşi diseară să merg în club" şi scenariile pot continua. Mulţi ar putea ajunge la deloc pripita concluzie că mama şi tata pot fi nişte oameni chiar rezonabili(?!), atâta timp cât ştim cum "să-i luăm". Situaţiile de criză pot fi evitate adesea, fie că intervine bunul simţ, fie manipularea din partea oricărei direcţii (dar despre asta vom discuta cu altă ocazie). Voi putea oare să o conving pe mama să mă lase la patinoar diseară? Eu aş spune că da...

-Ei, ia spune fato, ce-ai tratat cu ai tăi?
-I-am promis mamei că o ajut la curăţenie sâmbătă dacă ma lasă diseară în club. Nici n-a mai clipit! A fost de acord, cu condiţia să nu mă întorc singură acasă, şi asta să nu se întâmple la o oră prea târzie.
-Bravo tu! Păi, şi nu eşti gata încă? Uite cât e ceasul!
-5 min...