Bă' băiatule!

Ora 14. Marţi după-amiaza. Toţi elevii ies energici din şcoală şi se îndreaptă grăbiţi spre casă, urmând fie să-şi facă temele, fie să iasă în parc, la o bere, la un suc, fie la vreun meci...Sorin la fel. Mai timid din fire şi nu prea vorbăreţ, alege de acestă dată o altă rută spre casă. Despărţindu-se de colegii săi şi urmând cursul străzii Mihai Viteazul prin spatele blocurilor abandonate ce duc spre ieşirea din oraş, băiatul s-a trezit destul de repede urmărit de 3 indivizi, mai mari ca el cu siguranţă şi apropiindu-se cu rapiditate. Intrând destul de uşor în panică şi dorindu-şi din tot sufletul să nu fie el cel aflat în atenţia golanilor, acesta dădu să fugă, însă cei trei l-au prins aproape instantaneu şi l-au tras după un bloc înnegrit de trecerea timpului şi a oamenilor...

-Bă' băiatule, ce fugi măh ca prostu'?! Stai puţin prietene, vrem doar să vorbim ceva cu tine...
-Vă...vă rog frumos să mă lăsaţi...vă rog, vreau să plec.
-Auzi la el, vrea să plece...păi nici nu am făcut introducerile încă!
-Dar eu...
-Taci prostule, nu ţi-am dat voie să vorbeşti! Auzi...ceva bani, ai la tine?
-Nu, eu...vă rog...
-Ţi-am zis să taci! Băieţi, ia vedeţi dacă are ceva la el!
-NU, vă rog, nu am nimic la mine...lăsaţi-mă...
[...]
-Uite aici, normal că are! După cum e îmbrăcat, era normal...deşteptu'...
-Ehh, nu ai bani la tine, hai?! Şi te-am întrebat, mama măsii...ei las' că o să vezi ce păţeşti dacă ne minţi..
-Nu, vă rog, nu erau pentru mine...mama mea e bolnavă şi...
-Dobitocule, ţi-am zis să taci! Băieţi, pe el...

În câteva secunde, Sorin îşi pierdu bluza şi începu să primească lovituri în abdomen, în cap, la picioare...curând căzu pe jos, însă loviturile continuară. Sângele începu să-şi facă apariţia pe faţa lui, pe mâinile sale, pe trupul său alb şi îngrijit...

-Vă rog, nu...încetaţi...vă rog...
-Ha ha, arătaţi-i băieţi ce păţesc mincinoşii!!
Minutele trecură şi într-un final loviturile încetară. Bluza şi banii îi fuseseră luate, golanii dispărură în căteva momente, iar el rămase pe jos, scuipat, sângerând şi nemaiavând curajul nici să ridice privirea...

Seara îl găsi în spatele aceluiaşi bloc uitat de lume, plângând şi amintindu-şi la nesfârşit aceleaşi două cuvinte: "Bă' băiatule!...Bă' băiatule!....."