De ce sunt eu special?

Aşa cum am spus mai devreme, aş dori să abordez această calitate, acest titlu onorific al fiecăruia dintre noi. Ni s-a spus în nenumărate rânduri că suntem speciali. Bine...dar ce înseamnă asta? Învăţăm pe parcurs că lumea din jurul nostru este rea, că noi suntem singurii care pot schimba ceva. Bine, nu mai suntem copii, ştim deja diferenţa dintre bine şi rău, dintre ce trebuie şi ce nu trebuie să facem, căci doar noi deţinem adevărul absolut (sau cel puţin aşa ne place să credem). Cât am fost mici, sub umbrela protectoare a mamei sau a doamnei educatoare, ni s-a spus să nu luăm seama la ce fac ceilalţi, să nu ne lăsăm influenţaţi de prieteni, dar nici de străini. Acum, când am crescut şi când nu mai avem nevoie de sfaturi din partea nimănui, ajungem să conştientizăm cât de speciali suntem noi de fapt...cât de special sunt eu! Acum, când toţi ar trebui să ne acorde mai multă atenţie (căci nu-i aşa, ne place când se întâmplă) parcă suntem uitaţi de lume. Ajungem la concluzia că totul depinde de noi, este de datoria noastră să încercăm să schimbăm felul în care decurg lucrurile. Dar ce se întâmplă atunci când lucrurile nu merg aşa cum am vrea noi? Am precizat bineînţeles că mă voi lega de adolescentul tipic, şi aşa voi face. Cum procedăm atunci când nimic din ce facem nu este bine? Cum procedez atunci când nu sunt în stare să duc un lucru la bun sfârşit? Dar când ţi se spune că eşti un prost, un incompetent, un ordinar...nu, orice dar asta nu. Contează doar modul în care priveşti problemele. Atitudinea este răspunsul! Fi deosebit prin tot ceea ce faci, prin tot ceea ce gândeşti. Unii ar putea spune să înveţi din greşeli, dar presupun că suntem încă prea mici pentru asta. Lasă-i pe ceilalţi în pace, ce ştiu ei, proştii...şi dacă nu poţi schimba lumea, o persoană măcar, cât de neînsemnată, ar fi de ajuns...

Bineînţeles că mi-a plăcut când Ioana, colega din faţă, mi-a zîmbit fără vreun motiv anume...bineînţeles că am întors capul când fata cu acea fustă nenorocit de scurtă mi-a făcut cu ochiul..să nu crezi că dacă sunt adolescent acum nu mai îmi pasă de ceilalţi. Doar că îmi pasă un pic mai mult de mine, în primul rând. Prin tot ceea ce fac, prin modul în care mă comport, prin limbajul folosit este important ca EU să mă simt bine, şi mai apoi ceilalţi. Atitudinea mea este cea care contează. Sigur, poate nu îţi convine cum gândesc, dar ţine minte, eu sunt special, pe când tu nu eşti. Eu sunt mereu în centrul atenţiei şi întotdeauna atrag atenţia asupra mea. Prin tot ceea ce sunt, eu reprezint apogeul unei generaţii noi, o generaţie în care eul contează mai mult decât aproapele. Poate eu vă voi înţelege într-o zi, căci voi sigur nu mă veţi înţelege niciodată...